| RO| HU|
 

În anul 2002 câteva organizații și instituții din Odorheiu Secuiesc am înființat Parteneriatul Social Local, ca să ajutăm semenii noștri defavorizați, cu nevoi sociale, în cadrul unui program comun.

Pagina creată în cadrul acestui proiect denumit Parteneriat local pentru ridicarea eficienței în asistență socială și finanțat de Uniunea Europeană prin programul Phare 2000, a fost în continuu la dispoziția beneficiarilor.

În 2008 am realizat o restructurare și o dezvoltare a acestei pagini printr-un proiect finanțat de Uniunea Europeană, prin programul Phare 2005 - Consolidarea Democrației în România, actualizarea fiind continuat prin programul Phare 2006 - Creșterea rolului societății civile în procesul de integrare a României - de Fundația Civitas pentru Societatea Civilă, prin Biroul de Consiliere pentru Cetățeni (BCC).

FUNDATIA CIVITAS
BIROUL DE CONSILIERE PENTRU CETĂȚENI
2947